de Mimi Rotariu
Nu mi-am pierdut nici chipul, nici credința,
Deși mi-au ars sub tălpi destule veri,
Mai port în piept tăcerea și voința,
Și-n ochi mai am lumini și adevăr.
M-au amăgit cu vorbe poleite,
Cu „mâine”-n buzunarul descusut,
Dar n-am uitat că-s frunze răsărite
Din rădăcina neamului tăcut.
Eu nu mă vând pe-un zâmbet de vitrină,
Nici nu mă-nclin la umbre de carton –
Speranța mea, deși sub carabină,
E vie, drept în sufletul meu tron.
Și știu: mai vine clipa de-nviere,
Când bobul curat nu va fi trădat,
Când fapta va răsări din înviere,
Și glasul meu – smerit, dar neplecat.
Eu nu mai tac. Când țara mea suspină,
Eu sunt cuvântul care se închină.
07.08.2025
Photo by Catalin M
In a Love World 