de Lau Tatar

Stele îndoielnice se scaldă-n alcool,
e-n întuneric timpul, e a luminii pleavă,
iar hăul cel de sus se scurge domol
în venele oamenilor cu viață trândavă.

Din neant, fericire cade-n stropi, stingher,
pe ezitări adunate de-o viață,
Perseide pe al Căii Lactee zer,
fulger brăzdând a lumii putredă față.

Azi timpului nimeni nu-i spune „Stop!”,
valută forte ajunge efemerul,
secunde se-adună ca grâul în snop.
Astăzi nimeni nu mai privește cerul…

https://tatarlau.wordpress.com
https://web.facebook.com/

Photo by Riyanthi Sianturi on Unsplash

de Arabela Nenciu

Omu-i plămădit din lut,
Omu-i plămădit din cântec.
Din iubire s-a născut,
Din durere și din pântec.

Omu-i frunza din copac,
Omu-i floarea de pe câmpuri.
Râu de lacrimi îl străbat
Și un lanț muntos, de gânduri.

Omu-i dar Dumnezeiesc,
Omul este doina dulce.
Pentru drepturi, a luptat
Cu sudoare și cu sânge.

Omul e spadă și scut
Pentru glia cea străbună;
Vitejia de demult
Și speranța de pe urmă.

Omul este un mister,
E o stea din galaxie;
Dacă-i ocrotit de cer,
El e viață și-omenie.

Omul e balada scrisă
Peste veacuri de răscruce.
Neamu-i nemurirea sa…
Omu-i om, lacrimi și sânge.

Dar din tot ce-ar putea fi,
E-o ființă ne-nțeleasă.
Pasărea Pheonix ar ști,
Din cenușă, să-l renască.

Omul este muritor
Și făuritor de vise.
Este grai, glie și dor;
Este brad în vârf de munte.

Bezdead, Dâmbovița

https://www.facebook.com/

Photo by Arne König on Unsplash

de Tudorița Ivan

Voi fi mereu, pe deal și văi
o lacrimă în ochii tăi
să nu clipești, ca să nu cadă
potopul nins, plin de zăpadă
c-o îngheța în crivăț rece
și n-ai avea podeț a trece.

voi fi mereu boarea cea dulce,
popasul inimii la cruce
mă vei purta printre furtuni,
ca o lumină în genuni.
ofranda zilelor apuse,
luate-n piept de vânturi puse.
voi fi licoarea de pe urmă,
orfană viață ce se curmă
velința inimii rănite,
privirea zării tresărite.

voi fi o doină iertătoare,
când ochii, fără de culoare,
vor căuta vise temute
în sihăstriile durute.
în valul mării cel adânc,
să fii alinul unui prunc.
voi fi, un Rai sfios pierdut
când glasul sugrumat și mut,
prin năzăriri, orbit de ceață
vor căuta în dimineață,
puțină rouă și verdeață.

voi fi… cenușa zilelor toate
în lacrima-ți ce dă să înoate.

Atena

Teodora Dorothi

Photo by Louis Galvez on Unsplash

de Ileana Vlădușel

Cu palme de nisip adun iluzii,
În mine noaptea își caută refugii,
Un drum se închide,
Porți se năruiesc
Și totuși…
Nu renunț să te iubesc!

Trec zeci și sute de vagoane goale,
Niciunul nu oprește.
Pe peroane
Stau zilnic așteptând alți călători
Și totuși…
Eu aștept, poate cobori!

Sau poate urci
Sau poate n-ai urcat,
Poate te-ai răzgândit și n-ai plecat,
Poate aștepți sperând să-ți recompun
Dintr-o busolă veche
Un nou drum.

Sau poate pur și simplu ai plecat
Și-ai luat cu tine urmele din pas.
Nu-mi spui și eu nu știu,
Doar te aștept
În timp ce fluturi
Aripile-și pierd.

Și-n timp ce metereze se ridică
Din așteptări eterne,
În mine strigă
Chemarea unui nu însingurat.
Nu te zăresc!
Sau poate… m-ai uitat?

Poezie premiată la Festivalul de Interpretare și Creație Talente Românești, august 2020 – locul II

https://www.facebook.com/
Ileana Vlădușel

Photo by Ashley Williams