de Tudorița Ivan Când se trezește mareaMă cheamă depărtarea,Cu foc mistuitorDin rugul unui dor. Prin lacrimile sărate,Pe gene tremurate,Se rătăcesc vedeniiȘi sâmburii dojenii. Îngenunchează norii,Când ochii, călătorii,Scăldați în amintire,Au sânge pe retine. Și mierla amuțită,Prin creanga desfrunzită,Cu aripile frânte,Tăcută, să asculte. Pe undeva prin ceruri,Se-aud frânturi din leruri,Suspinul maicii mele,Ecoul printre stele. Doar sete și tăcere,La …






