de Marin Rada Într-o zi am îndrăznit, drept în ochi, să privescpasărea ce-și făcuse cuibulîn mine, ca și cum se-nălțase într-un zbor nelumesc, sufletul coborâse în sine. Nu eram fericit să fiu cuib, mii de păsări ar fi vrut să rămână, uneori mă visam oracolul orb,așezând stelele pe cer, cu o mână. Eu însumi mă ridicam, …







