de Ileana Vlădușel

Când chipuri știute devin neștiute
Și-n golul privirilor rămân răstignite,
Când fulgii de gheață sub pașii răniți
De drumuri pierdute se-adună-n secunde,
E iarnă când brațele nopții sunt surde
De toate chemările trupului gol,
E iarnă când strigăte pun monopol
Pe șoaptele tandre, din cuibul din inimă
La care iubirea din noi se închină.

E iarnă atunci când rămân de pripas
Secundele ceasului în care-am dansat
Întâiul fior și primul sărut,
E iarnă când tot ce-am avut s-a pierdut
Când trupul în jur brațe nu are
Și urechea e surdă la orice chemare
Și șoaptele tandre pe buze ne mor
Și-n suflet rămân numai cioburi de dor

E iarnă când zorii nu pot să-ți mai dea
O tandră privire și-n zaț de cafea
Chirilice semene vestesc că-I târziu
Iubirea plecată să-întoarcă și știu
Privirile tale, oricât ar ascunde,
Că-n timpul iubirii nu este un mâine,
Că-n șoaptele tale și-n strigătul lui
Se-ascunde-o tăcere în care-i târziu.

(Din manuscris)

https://www.facebook.com/
Ileana Vlădușel

Photo by James Wheeler