de Tudorița Ivan

Ce-aș putea spune de tine,
Luceafăr blând, dragă Emine
Când plânge zarea tulburată,
Orfană lacrimă sărată..

Când frunzele foșnesc duios,
Făcându-ți patul tânguios,
Cu flori albastre-n căpătâi
Cu rugăciuni, ca să rămâi.

Pământul scrijelit de tină,
Plânge și el bătut de vină
Cu plopii fără soțnoftând,
Singurătatea-și ascultând.

Izvoarele își frâng durerea,
Când munții și-au pierdut vederea,
Te-așteaptă ramul desfrunzit,
De lacrimi, la hotar păzit.

Privighetori în glasuri mii,
Slăvesc prin timpuri ruginii
C-au fost de tine adorate,
Când te aveau ca pe un frate.

Prin iarba verde, mătăsoasă
Cu amintirea ca crăiasă,
Printre cărări cu pașii tăi,
Se-aud a inimii bătăi.

Ne-ai dat de toate-n bogăție,
Azi suntem, numai sărăcie
Din cer, privești înlăcrimat
Că suntem toți, ninși de păcat.

Pe bolta vremii luminoasă,
Tu strălucești din a ta casă,
Luceafăr blând, prin mii de stele
Ce-și plâng sorocul singurele..

Emine, dulce grai de împărat
Cu dor în piept tu ne-ai lăsat,
C-o rugăciune și-un suspin,
În slovele dulcelui Emin..

Nimic nu suntem fără tine..
Doar vise goale și suspine…

15.01.2025
Atena

Teodora Dorothi

Photo by wr heustis