de Iulia-Florentina Paciurea

Ce îmi rămâne fără tine?
Un ceas perfid, într-un perete,
Un pumn de sare împrăștiat,
Cafea și un pisic bălțat,
Un nour veșnic, trei stejari
Și-o poartă sprijinită-n pari.

Tu le făceai pe toate ale tale…
Aveai cinci rochii – numai Soare,
Aveai un râs puțin strident
Și o privire de trident,
Erai mai aprigă ca marea supărată,
Mai blândă decât floarea-mbujorată.

Ce îmi rămâne? Să mă mint.
Îmi spun că ești printre vecine,
Că ai găsit, pe drum, un câine,
Mă mint că ai plecat după albine,
Că te întorci, în noapte, mâine…
Cu faguri albi, cu apă și cu pâine.

Mă mint că te-ai pierdut pe la izvor,
Că dormi la umbra dulce-a plopilor,
Că m-ai uitat citind din cărți
Povești, cum e a noastră, poate…
În care visul mi-e realitate,
În care suntem fără de păcate.

©️Iulia-Florentina Paciurea

https://www.facebook.com/
http://www.iuliapaciurea-scriitor.com/

Photo by Atlantic Ambience