de Tudorița Ivan

Voi fi mereu, pe deal și văi
o lacrimă în ochii tăi
să nu clipești, ca să nu cadă
potopul nins, plin de zăpadă
c-o îngheța în crivăț rece
și n-ai avea podeț a trece.

voi fi mereu boarea cea dulce,
popasul inimii la cruce
mă vei purta printre furtuni,
ca o lumină în genuni.
ofranda zilelor apuse,
luate-n piept de vânturi puse.
voi fi licoarea de pe urmă,
orfană viață ce se curmă
velința inimii rănite,
privirea zării tresărite.

voi fi o doină iertătoare,
când ochii, fără de culoare,
vor căuta vise temute
în sihăstriile durute.
în valul mării cel adânc,
să fii alinul unui prunc.
voi fi, un Rai sfios pierdut
când glasul sugrumat și mut,
prin năzăriri, orbit de ceață
vor căuta în dimineață,
puțină rouă și verdeață.

voi fi… cenușa zilelor toate
în lacrima-ți ce dă să înoate.

Atena

Teodora Dorothi

Photo by Louis Galvez on Unsplash