de Mimi Rotariu
Ceața grea acoperă pământul
împreunându-se cu zarea,
ce pare că ascunde orizontul,
și valul ce trezește marea.
În taina ei se pierde clipa,
cu pasul ezitant, tăcut,
vântul și-a rătăcit aripa
ce adie pe cuprinsul nevăzut.
Iar când lumina-și face drum,
firavă, dar nepieritoare,
vedem adâncul ceții… nor de fum
ce ascundea doar o cărare.
O cale, un ecou de promisiune,
îndemnul spre tărâm imposibil,
te-atinge blând ca-n rugăciune,
însă sub tălpi simți cald pământul.
23.11.2025

Photo by Marita Kavelashvili on Unsplash
