Previziune Astrologică Intuitivă Martie 2019

Previziune Astrologică Intuitivă Martie 2019

Tanaaz
march astrology 2019Martie este una dintre cele mai importante luni ale anului și va aduce un imens punct de cotitură a energiei pentru noi toți. Se întâmplă multe în această lună, deci sunt șanse să ne simțim împinși și trași în multe direcții.

De asemenea, am putea avea câteva surprize în această lună, deci rămâneți deschisi și mergeți cu fluxul! Încercați să nu vă stresați, așteptând ca lucrurile să meargă exact așa cum doriți, în schimb încercați să vă alăturați fluxului, să urmăriți și să vedeți unde vă conduce Universul.

Toată luna martie vom lucra cu codul numerologic puternic de 33. Acest lucru se datorează faptului că luna martie este a treia lună într-un an numărul 3.

În 3 martie, vom simți cea mai puternică expresie a acestei energii, deoarece codul numerologic pentru această zi va fi 333. Numărul 3 reprezintă suma a ceea ce suntem – o minte, un trup și un spirit. Acesta reprezintă armonia și echilibrul care se realizează atunci când suntem în aliniere.

Numărul 3 este, de asemenea, foarte expresiv. El ne încurajează să ne exprimăm adevărul, să vorbim și să ne comunicăm nevoile și dorințele noastre, altora și lumii.

Vom fi încurajați și sprijiniți în aceste domenii toată luna martie, iar în zile ca cea de 3 martie vom avea mult sprijin cosmic de partea noastră pentru a ne exprima adevărul și pentru a crea echilibru și armonie la nivel de minte, trup și suflet.

Pe 5 martie intrăm în primul Mercur retrograd al anului, în semnul Peștilor. Mercur va fi retrograd până în data de 28 a lunii și ne va încuraja să încetinim, să evaluăm și să călcăm cu prudență înainte de a merge mai departe.

Mercur este planeta comunicării, așa că din nou avem această temă de a avea nevoie să săpăm adânc pentru a ne exprima adevărul și pentru a ne da seama ce ne dorim cu adevărat.

În timpul perioadei lui Mercur retrograd, este foarte probabil ca, într-un fel, să se agite convingerile noastre. Ceea ce am crezut că dorim sau ceea ce am crezut întotdeauna că ne-am dorit poate că nu mai este adevărul nostru.

Sub această energie, este posibil să ne adaptăm convingerile și să descoperim un adevăr mai profund și mai semnificativ, care rezonează din interior.

Una dintre zilele cele mai critice ale lunii este 6 martie, când avem Lună Nouă în Pești și, de asemenea, intrarea lui Uranus în Taur.

Aceasta este o zi cosmică mare și reprezintă începutul unui nou ciclu important.

Luna Nouă din Pești are o energie foarte aglomerată pentru aceasta si este foarte probabil sa se petreacă multe in această perioadă. Stând echilibrați și acordând atenție mesajelor minții, corpului și sufletului, va fi important.

Ori de câte ori o planetă mare ca și Uranus schimbă semne, ea trimite undele cosmice uriașe în Univers, pe care le simțim pe mai multe nivele.

Uranus a intrat pentru scurt timp în Taur în mai 2018, dar acum este aici și rămâne până în 2026.

Pentru a vă ajuta să înțelegeți ce schimbări vă pot fi pregătite în acest moment, gândiți-vă la ceea ce s-a întâmplat din mai până în decembrie anul trecut. Ce teme sau lecții au fost evidențiate pentru voi? Ce schimbări majore au avut loc în viața voastră?

Este posibil ca evenimente sau energie asemănătoare să fie agitate și dacă acordați atenție, puteți începe să vedeți ce lecții vă încurajează Uranus ca să îmbrățișați.

În 20 martie avem ultima Super Lună dintr-un șir de trei. Această Super Lună cade în semn de Balanță și ne va da un indiciu despre ceea ce trebuie să fie completat și încheiat, astfel încât să putem intra pe deplin în noul an.

Anul nou în astrologie cade o zi mai târziu, pe 21 martie. În această zi, Soarele intră în Berbec și începe un nou ciclu zodiacal. În această zi este, de asemenea, Echinoxul, când ziua este egală cu noaptea.

În emisfera nordică, echinoxul aduce începutul primăverii, iar în emisfera sudică echinoxul aduce începutul toamnei.

Această schimbare a energiei ne va pregăti pentru lunile următoare și va contribui la alimentarea viselor și obiectivelor noastre.

Martie este o lună extrem de ocupată, cu multe lucruri care se întâmplă și multe energii cosmice cu care să lucrăm. Cea mai bună modalitate de a naviga prin această lună este să vă alăturați fluxului și să aveți încredere că Universul vă va îndruma oriunde doriți.

Viața poate lua niște întorsături și transformări neașteptate în această lună, dar țineți minte adevărul vostru mai profund și lucrați din greu pentru a șterge orice crezuri sau modele de gândire care sunt depășite.

Utilizați energia acestei luni pentru a vă înălța inima, pentru a vă ridica mintea și a vă înălța sufletul. Rămâneți în echilibru meditând, verificându-vă cu voi înșivă și nu uitați să vă reîncărcați ori de câte ori aveți șansa.

Pentru a vă ajuta să primiți îndrumări pentru luna martie, am creat o meditație ghidată. În această meditație vă veți întâlni cu Ghidul Spiritului și veți primi înțelepciune și cunoștințe care vă vor ajuta să navigați prin schimbările și energiile lunii.

Puteți descărca meditația aici.

Martie Fericit!

Tanaaz
https://foreverconscious.com/

ro

5 thoughts on “Previziune Astrologică Intuitivă Martie 2019

  1. Daniela

    ” Cea mai bună modalitate de a naviga prin această lună este să vă alăturați fluxului și să aveți încredere că Universul vă va îndruma oriunde doriți.”

    MULTUMESC Manuela !
    ❤ ❤

    Like

  2. Pingback: Lună Nouă Martie 2019 – In a Love World

Comments are closed.