de Aura Popa

Te tot privesc… Din umbră… Nu mă vezi
venind, plecând, venind din nou pe drumul
tivit ba cu genuni, ba cu zăpezi…
N-ai tu habar că veșnic mi-e parfumul
la câțiva pași de-al tău, că îți zâmbesc
cu dragoste și-acum, ca-ntotdeauna…
Nu știi tu câte clipe irosesc
certându-mă cu inima-mi, nebuna,
că nu-nțelege că-i zadar purtatul
stâncii de dor pe umăr ceas de ceas,
că nu mai are rost astăzi visatul,
absentul din mulțime singur pas…
Te tot privesc… Din umbră… Cu iubire,
cu deznădejde, cu nesaț, cu-amar
și-urc muntele-ntristării în neștire
dar tu, de toate astea n-ai habar…

11.09.2025

https://aurapopablog.wordpress.com

Photo by Joshua Rawson-Harris on Unsplash