Am vrut să plâng, când despuiați copacii
Aveau culori pierdute-n asfințit,
Să strig, de ce sunt goi săracii,
Că vine vântul rece și e frig?
Cine a rupt din ramurile vieții,
Și a băut din patima dulceagă?
Or fi furtuni târzii, când doar poeții
Se avântă-n noaptea cea pribeagă?
Doar ei, scăldați în slovele cernite,
Puteau să vadă clocotul furtunii,
Ca prizonieri, în haine peticite,
Aveau pe buze mirul rugăciunii.
Doar ei știau ce gust are durerea,
Cum e să-ți frângă aripile toate,
Să plângi, să râzi, cu toată-averea,
Prin toamne reci și frunze moarte.
Într-un târziu, prin doruri multe
Veniva iarăși primăvara,
Și va picta a vieții punte
Din flacăra iubirii, seara…
Atena – 16.07.2026
Photo by Caleb Woods on Unsplash
