Astrologie Intuitivă: Sezonul Peștilor 2019
Pe 18-19 februarie, Soarele se va muta în cel de-al 12-lea și ultimul semn zodiacal, cel al Peștilor.
Reprezentat de doi pești ce înoată în direcții opuse, acest semn de apă reprezintă dualitatea vieții și a întregii experiențe pe care o trăim ca să înțelegem atât lumina, cât și întunericul.
Pe măsură ce soarele a călătorit prin fiecare dintre cele 11 semne zodiacale, am câștigat înțelepciune și am trecut prin frică, am iubit și am pierdut, am plâns și am râs, dar fiecare dintre aceste evenimente ne-a adus mai aproape de integritate.
Acum, când intrăm în semnul zodiacal final al Peștilor, vom putea să ne punem călătoria în perspectivă, să ne gândim cât de departe am ajuns și să găsim un sentiment de completare.
Sub această energie, vom vedea recompensele muncii noastre grele și va fi important pentru noi toți să sărbătorim și să onorăm drumul pe care l-am parcurs.
Pe măsură ce încheiem acest ciclu, vom fi și ghidați să lăsăm toate durerile și greutatea din ultimele 12 luni, astfel încât să putem clarifica calea pentru noul ciclu care va începe în luna martie.
Pentru a face acest lucru, totuși, trebuie să îmbrățișăm energia pe care Pestii o oferă și să pătrundem în fluxul și ritmul vieții.
Sub energia Peștilor, ni se va cere să ieșim din ocupația minții noastre pentru un moment și să intrăm în câmpul de vibrații, sentimente și ne-tangibil.
Lumea din jurul nostru pare solidă, dar într-adevăr este doar o colecție de unde și valuri. Aceste unde și valuri dețin potențiale energetice și alcătuiesc melodia Universului nostru.
Suntem cu toții creatori în această călătorie; gândurile noastre, credințele noastre, vibrația noastră au puterea de a colora și de a modela realitatea pe care o trăim.
Tot ce trebuie să facem este alinierea cu melodia noastră, alinierea cu noi înșine, iar de restul se va avea de grijă. Când vibrăm așa, tot ceea ce este perfect pentru noi, va curge în mod natural.
Trebuie să ascultăm Universul, să ascultăm cântecul nostru și să lăsăm această muzică să se îmbine cu ființa noastră.
Nu ni se cere să ne luptăm sau să căutăm control, în schimb ni se cere să ne predăm și să credem că va urma ceea ce trebuie să fie creat, dizolvat sau completat.
Trebuie să ne liniștim mintea, trebuie să dansăm, să cântăm, să desenăm, să devenim creativi și să permitem acestui flux de creativitate să ne deschidă spre posibilitățile infinite care sunt întotdeauna în jurul nostru.
Sub Soarele Peștilor, vom gasi un nou confort, o nouă armonie în a fi și a ne permite să curgem ca o piesă muzicală.
Viața trimite mereu provocări în calea noastră, fiind natura vieții și pentru ceea ce suntem aici să facem. Suntem aici să învățăm și trebuie să ne provocăm pentru a crește.
Nu trebuie să ne zbatem sau să luptăm cu provocările care au venit în calea noastră. În schimb, trebuie să le acceptăm așa cum sunt.
Trebuie să ne ridicăm vibrațiile, să exprimăm recunoștința și să apreciem că viața este o călătorie constantă de înot în lumină și în întuneric.
Intrăm și ieșim, înotând prin întuneric, înotând prin lumină. Putem încerca să luptăm împotriva curentului, astfel încât să putem fi mereu și întotdeauna în lumină, dar acest lucru nu ne va servi vreodată.
În schimb, trebuie să ne așezăm pe spate și să plutim, având încredere că vor fi zile în care suntem în întuneric și zile în care suntem în lumină. Nici o stare nu este mai bună sau mai rea decât alta, căci ambele au ceva să ne învețe și ceva de explorat.
Sub Soarele Peșilor, doar plutiți și credeți că oriunde veți ajunge este locul în care trebuie să fiți, înainte ca noul an astrologic să înceapă.
Tanaaz
https://foreverconscious.com/
Mulțumesc. Mulțumesc. Mulțumesc. Iubire lumina armonie și binecuvântări divine
LikeLiked by 1 person
Cu mult drag și mulțumesc!
Așa să fie pentru fiecare și pentru toți!
LikeLike