Recenzie

de Manuela Timofte

Poți s-ai la picioare toată lumea, toată,
dacă n-ai iubire, practic n-ai nimic…
N-ai trăit cu-ntreaga ființă niciodată
dacă n-ai gustat și dragostea un pic…

Popa Aura – N-ai iubire? N-ai nimic…

O concluzie? O temă de casă? Eu zic că este un adevăr ce există în fiecare dintre noi și în special în cei ce au puterea de a scrie astfel de cuvinte, astfel încât să simți vibrațiile lor. Dar cine este ea, Aura?

Despre Aura

Deși Aura Popa este un autor publicat de ani de zile, nu vei simți în vorbele ei nici urmă de aroganță sau egoism. Vorbele ei exprimă pur și simplu candoare, gingășie, bunătate și multă frumusețe sufletească.  Nu degeaba este o mare iubitoare a «Lumii picilor», versuri ce le puteți citi pe blogul ei.

Deoarece îmi place să cunosc omul-autor, apelez la creațiile acestuia. Ele dezvăluie fațete nevăzute și așa cum am mai spus, «bucățele de suflet» din care poți întregi imaginea omului prin ceea ce oferă publicului. Tot așa am apelat și la poemele Aurei, poeme ce mi-au ajuns în mână prin bunăvoința și mărinimia autoarei, iar pe această cale îi adresez cele mai sincere mulțumiri. Deși mi-a oferit posibilitatea de a mă desfăta cu poemele din mai multe volume, sufletul m-a invitat să mă scufund în «Eșarfe de senin înnodate cu ploi«.

Eșarfe de senin înnodate cu ploi

Dacă vreau să caut răspunsuri la diferite întrebări existențiale, dar oferite doar din potirul adânc al sufletului, le pot găsi printre rândurile Aurei.

Ce este și ce se întâmplă cu timpul? Decât să cauți răspuns cu mintea la ceea ce ste el, mai bine este să îl trăiești «nu caut să-nțeleg balansul clipei». Această clipă poate fi bună sau mai puțin bună, dar atitudinea este totul «așez discret nimicuri la nimicuri,/ poeme la poeme, mări la mări». Iar alături de atitudine, armonia interioară a omului își spune cuvântul decisiv: «păstrând măsura-acelorași proporții./Pe timp de pace sau în plin război…» (Azi)

Și asta pentru că Aura Popa ca noi toți românii venim «dintr-o stirpe cu accente clare/ și pe strădanie și pe contemplare» (Vin)

Cu tonu-i blând ce îi caracterizează versul, trăiește și viața. Din versurile ei, răzbate Conștiința. Poți face rău, dar tot în mâinile tale stă și puterea de a face bine.

Mă joc și eu, mă joc dar nu cu pietre
pe care la-ntâmplare să le-arunc.
Nu tulbur ape și nu-mi las pe vetre
de sihăstrii sau vifor nici un prunc… Mă joc și eu

Fiecare dintre noi este o «poveste», dar cum o scriem? Viața oferă fiecăruia bine și rău, felul în care ne acceptăm viața și decidem să o trăim depinde de fiecare dintre noi.

Același eu se-ntunecă devreme
dar își trezește gândul printre flori
vânând o rezolvare de probleme
sau pur și simplu… fluieră prin nori… Azi

Ca orice om, nici Aura nu este ocolită de senzația că este îndoită de greutățile vieții:

pe frontul clacării un tanc cu șenile
Ce-așteaptă semnalul și-un fel de urât
De viață, de moarte, de iarnă, de vară
De foame, de sete și luptă-n zadar. Gând înconvoiat

Cu toate acestea, fiecare ghimpe al vieții îi măsoară curajul de a merge înainte. Fiecare încercare îi dă puterea de a merge mai departe «prin hățișul șansei să-mi fac vad»

ca toate încercările acestea
ce m-au călit să nu fi fost în van Vin

Aura face parte dintre cei ce acceptă provocările vieții «chiar dacă-i musai să-mi rostogolesc/ umbra tăcută prin nisip de trudă». Ea transformă poticnirile în «atele» și nu caută «riduri pentru scuze», ci «umeri de răbdări pentru poveri». De aceea, povestea ei «se scrie-n pas de stele». (În câmpul gândului deschis)

Dar ce este povestea fiecăruia fără vise? Visul este ce îl face pe om să vadă frumusețea ce îl înconjoară și s-o facă prin mintea și prin sufletul său. Visul colorează viața omului, iar natura este ca întotdeauna parte din vis și din viață. Astfel, prin ochii autoarei, viața ei fără vise, ar fi fără țintă, «nu aș mai găsi nici o feerie», ci doar s-ar lăsa pradă și-ar «bâjbâi tot timpu-n întuneric». Doar cel ce nu visează nu se bucură de frumusețe și culoare. În plus, cel ce visează are și vise împlinite:

De n-aș visa …
…aș înrăma povești fără final …
Hrănindu-mi întâmplarea cu… banal,
dar eu vizez… și-am vise împlinite…
De n-aș visa

Iubirea este și ea prezentă în versurile Aurei. Este prezentă nu doar partea frumoasă pe care o preferă fiecare dintre noi. Cu armonia interioară ce o definește, autoarea face spațiu în viață înțelegerii pentru ceea ce poate să doară. Acceptă existența durerii ca parte a vieții » E-aproape vară dar nu și-n cuvinte/iubirea mea. Aici e tot mai frig./Se îmbulzesc aducerile aminte/ în cuibul unui vifor.» (Gând între anotimpuri)

În înțelegerea că în doi, iarna începe mai devreme «când neglijăm ca să ne punem haina / tumultului în cui și înapoi» cel mai important rămâne trăirea clipei pe cât de frumos și de bine învățăm să o facem.

De astăzi numai clipa va conta
în ochii mei de liniști și iubirea
și doar pe fericire vom sconta… Poem încrezător

Concluzii

Dacă ar fi să fac un portret autoarei, m-aș gândi la o eșarfă în culorile curcubeului. O eșarfă ce oglindește toate culorile vieții, întorcând-o pe toate părțile și cu binele și cu răul, acceptând totul cum vine și învățând din orice. Poemele ei nu sunt brăzdate de urme de răutate, de furie, de răzbunare. Totul este așternut cu calm, cu blândețe și bunătate, cu emoție și cu frumusețea unui senin ce întotdeauna renaște din neliniștea și răceala ploilor vieții. Se naște cu putere și se oferă prin creațiile ei, ca o eșarfă de mătase purtată de vânt ce se așază cu multă iubire peste tot ce o înconjoară., pentru că parafrazând vorbele autoarei dacă N-ai iubire, n-ai nimic…

Eșarfe de senin înnodate cu ploi este o carte pe care o recomand cu mult drag tuturor iubitorilor de versuri și de frumos. O carte ce oferă cu adevărat visul de a vă trăi povestea vieții fără să o rupeți în bune și în rele, ci înnodând eșarfele de senin cu ploile vieții.

https://aurapopablog.wordpress.com/

Photo by Péter Kövesi on Unsplash