de Lau Tatar

În cicatrici, pe timp de ploaie,
Zvâcnesc emoții care dor.
Vin amintiri, un foc de paie
Ce-a ars intens, înșelător.

Mii de-ntrebări cad, pe pământ vin
Prin albii de arșițe arse,
Cu apă-n priviri și în piept – spin,
Cu fire dintr-un caier toarse.

În fir ascund adânc culoare
Și-o mângâiere, dans sub lună,
Bluza prelinsă la picioare
Cu ochelarii împreună.

Luna privesc și ochi de ieri cer
Mâini reci să stingă fierbinți dealuri,
Buze se pierd în neguri de mister,
Sufluri ce vin și pleacă-n valuri.

Valve împart cu grijă sânge,
Vise se scaldă în fluide,
Voci stranii parcă-ncep a plânge,
Apoi, tăcere cât cuprinde.

Scării celei vechi spre infinit
Nu-i mai găsesc nici începutul,
Trepte i-au smuls furi, le-au pângărit.
Vânt a șters de nisip trecutul.

Pe strada cu plopi fără soț
Stropi calzi cu timpul fac negoț…

https://tatarlau.wordpress.com
https://web.facebook.com/

Photo by Nina Krivitskaya