Recenzie

de Manuela Timofte

“ochii și inima,
sfânt șevalet
suflet și minte pictează..
zborul și dorul
cu mult violet
norii îmi colorează…”

Nicole Sara – Eliberare rogvaiv

Volumul “Îmbrățișare portocalie” cuprinde poezii care, conform spuselor Nicolei, “fac parte dintr-o primă etapă a parcursului său poetic”. Cu toate acestea, cititorul poate rămâne uimit de complexitatea temelor abordate, de profunzimea gândurilor și de gingășia interioară a celei care semnează volumul.

Fiecare poezie te transportă într-o lume a culorilor, o lume care începe chiar de la titluri: “Petale de galben”, “Îmbrățișare portocalie”, “Șoaptă portocalie”, “Toate culorile”, ajungând până la “Culori de zb…mori”.

Cu toate că temele sunt diverse, limbajul surprinde prin blândețe, care îmbrățișează cititorul printr-o țesătură subtilă creată din simplitate și profunzime, scăldată în lumină și multă culoare.

În același timp, poeziile hrănesc simțurile noastre într-un mod firesc: “miros de verde, de albastru, de mov,/ mireasmă de mine cu tine…/parfum de pepene galben răscopt,/ aromă de zile senine” (Miroase a măr…); “se toarnă lumină, se cerne culoare/ și se îndulcește/ cu verde deschis” (Gust de vară), ajungând până la un “Meniu divin“:

“la felul întâi știu că mereu
îmi doresc să gust un strop de elizeu întins pe o felie de mâine ..curcubeu…

al doilea fel aș vrea să conțină
o bucată de stea și o felie de lumină sau o porție de privire senină
(o farfurie plină)
urmată de un pahar cu zare cristalină, 

iar ca desert, o pace deplină… “

Culoarea și lumina sunt preponderente în poeziile Nicolei, până la a deveni “Pernă de liniște”: “adorm încet pe culoare de suflet”.

Dacă în unele poeme culorile sunt menționate simplu, în Eliberare rogvaiv sau în poezia Cireșii: “cireșii roz”, “ flori pufoase, alb-roz miri solari”, “lumină roz”, în altele apare un “curcubeu jucăuș”, care reunește definițiile simple ale fiecărei culori: “roșu-aprins, de nestins – din rubin parcă desprins…/  …galben pal, ireal – strălucire de opal…/ … verde viu, crud și cald – strălucire de smarald… / … azuriu safiriu – pe cer strălucești zglobiu… argint viu de topaz siniliu, …/ violet ametist – strălucire de artist…” astfel că,  “respiri sori îmbietori/și simți că trăiești …de mori!” (Culori de zb..mori)

Fiecare culoare, chiar dacă este doar o “picătură”, împreună creează imaginea pe care natura ne-o oferă:

“un pic?!… nu e puțin
– e o pic(ă)tură de nume divin strecurată ca din senin,
cu foșnet fin
de satin,
peste destin” (Pic(ă)tura… )

În volum vom regăsi toate culorile, dar portocaliul are farmecul său aparte: 

“portocaliu magic… ușor se îmbină cu galben și roșu amețitor,
un sfânt miracol îmbietor
țesut pe pânză albastră și fină”(Apus mereu magic)

Cu toate acestea, setea de culoare și lumină  a autoarei, persistă:  

“mai multă culoare
aș vrea, vă rog,
mai multă lumină, mai mult dialog!..“(Regizorul de serviciu)

Deși totul urmează ciclul vieții, pornește de jos, urcă, moare și reînvie “petale de drum, ritualuri de fum/ țâșnește spirală, finită, duală,/ mor închisorile,/ învie culorile”(Toate culorile), autoarea reamintește cititorului că avem dorințe, 

“aș vrea să fiu val, unduire,
aș vrea să fiu rază si pur,
aș vrea să respir dăruire,
…aș vrea să am sânge de-azur!”(Primii pași) 

iar posibilitățile de a le realiza sunt infinite, doar luând acțiune: “poți să alergi peste munți, peste brazi  /…atât de aproape de soare că arzi / poți să cuprinzi izvoarele-n vine  /… să susure lin și umed prin tine / mai poți să atingi cu fruntea și norii  /…să plouă, să ningă adânc cu fiorii / poți să te-mbraci cu iarba și florile /…mereu să le porți în suflet culorile” (Poți să…)

Natura este prezentă mereu și dincolo de inspirația pr care o oferă celui care creează, “norii te dansează pe brize, pe frunți, iar cerul senin te inspiră… / cu soarele mare și galben și cald te joci din inima toată” (Vânt… cântec de gând), împletind înțelepciunea cu delicatețea, autoarea surprinde subtil, lecțiile pe care natura ni le oferă din plin:

“să învăț de la apă cum să mă dau /…înțelept și jucăuș …/ și să învăț de la iarbă/ cum să mă ridic/ mătăsoasă …/ și mai vie la loc / de sub fiecare talpă? / să învăț și de la copac/ cum să intru …suplu în dans…/ sau să învăț de la vânt/ cum să mă …alint/de pământ și de cer ca un sfânt?/ sau poate să învăț de la floare/ să împrăștii parfum și culoare…” (Să învăț cum să…)

Româncă fiind, nu doar că se folosește de lecțiile naturii, dar nu ocolește zestrea strămoșească. În acest fel, poezia Nicolei ajunge să capete nuanțe de baladă populară:

“Mi-e verde ștergar, duhovnic, bătrânul arțar/ lacrimi de rouă-Mi sunt zorile/ surâsuri de mai, toate florile …/ valul Îmi spală suspinele/ gându-Mi atinge colinele” (Cum stă treaba?…)

Cu jocul cuvintelor pe care îl iubește atăt de mult, pictează imagini pline de modele, forme și culori care amintesc de moștenirea ancestrală a românului:

“dungi, valuri, flori și modele / cu vie culoare în ele se-mbină măreț și ușor/ pe-o ie, o traistă, un covor…/ culori și forme magic dansează… / pe dealuri verzi și ceruri albastre, apusuri de vis și păsări măiastre/ flăcăi mândri foc și fete frumoase/și râuri ce curg prin păduri de mătase cu ape ce umed ating line maluri/ ..din dungi și flori și modele și valuri” lăsând cititorului să continue a-și imagina continuarea unui motiv “te-aștepți din model să răsară un soare, să apară câmpii și fântâni și ardoare, să-nflorească grădini și ulițe lungi.. ..din modele și flori și valuri și dungi” (Motiv popular)

Sunt multe de spus despre poeziile Nicolei, dar pentru mine întregul volum rămâne unul încărcat de culoare și emoție. Simplitatea temelor și a cuvintelor este doar paravanul profunzimii ideilor autoarei. Fiecare poezie este “o mică aventură-minune”, care dovedește afirmația autoarei despre ea însăși: “iubesc cuvintele”. Prin jocul cuvintelor, volumul ne dăruiește certitudinea drumului propriu al fiecăruia dintre noi; certitudinea că viața este creată din lucruri simple, iar frumusețea și importanța lor ne ajută să realizăm că niciodată nu suntem rătăciți, ci doar învățăm. “De dincolo de soare, de floare și rost,/ mereu îmbrăcăm ce va fi cu ce-a fost…”(De dincolo de trist și de alb…)

Astfel, viața mereu ne oferă ceea ce avem nevoie pentru a ne bucura de îmbrățișarea ei, chiar dacă nu o vedem mereu ca pe o “Îmbrățișare portocalie”.

O parte a recenziei poate fi regăsită aici: https://www.goodreads.com/review/show/8533886102

https://doarnicol.wordpress.com
https://starrysteps.wordpress.com
https://www.facebook.com/

Love, Manuela

Copyright © 2016-2026 manuela@inalove.world

Photo https://www.pexels.com/