de Lau Tatar

Iubito, când uitarea-și face loc în doi,
De ce n-am alunga tăcerile din noi?
De ce am mai privi prelung, cu ochii grei,
La sacii plini – reproșuri fără de temei?

Deasupra, nori aleargă pe înaltul cer,
Clipe de ieri-târziu pălesc, s-ascund sau pier.
Timid, mai caut în vânt plutind șuvițe,
Însă mă-mpiedic într-ale vieții vițe.

Cascade de-amintiri pe-ai noștri umeri curg,
Dar noi suntem departe, privind spre Demiurg.
Din ochi căzute, sclipiri scriu albe file,
Cărți despre oameni ce numără azi zile.

E vară printre pescăruși, e toamnă-n noi
Și cale, simt că n-au cuvintele-napoi…

https://tatarlau.wordpress.com
https://web.facebook.com/

Photo by Engin Akyurt