by Simona Prilogan

Mi-e seara mănușă pe vânt
Când aripi de foc se-mbulzesc
Iar timpului frici îi tivesc
Himere cu ochii arzând.

Nimicul din noapte ieșind
Își plimbă fantasma departe
Pe-aproape, tânjind după alte
Cetăți să le-ngroape curând.

Pe-albastru de gând îmi cerșesc
Căsuțele tainelor noastre
Și-n șoapte vorbesc către astre
Să-și poarte lumina-n firesc.

Rog zorii să vină și-apoi
Să-nghită nimicul de foc
Să tăie deochiu-n mijloc
Și nopții să-l dea înapoi.

© Simona Prilogan

https://simonaprilogan.art
https://portal.revistatimpul.ro
https://www.facebook.com

Image from https://simonaprilogan.art