de Ileana Vlădușel

Oare s-a terminat dragostea în lume?
Mă privești absent și nu-mi mai vorbești cu iubire!
Poate din cauza toamnei ce-a venit
Peste sufletul meu sau poate ai obosit…
Nu știu ce e, dar ceva s-a întâmplat,
Nu mă mai privești la fel ca altădat’!
Cad frunze din ramuri și odată cu ele
Parcă se usucă cuvintele tale peste buzele mele.
Fumegă în cenușa verilor declarațiile de iubire,
Ceva s-a întâmplat cu tine…
Nu mă mai iubești, nu-ți mai plac,
Poate am îmbătrânit, poate m-ai uitat!?
Am observat cum din când în când,
Rămâi dus pe gânduri. Nu știu cum să-ți spun,
Că sunt lângă tine și încă trăiesc,
Încă simt nevoia să iubesc!
Nu mi-ai spus din vară cât sunt de frumoasă,
Sau iubești pe alta? Sunt îngrijorată!
Închid ochii să-mi rămână în pleoape
Chipul tău cu mine o eternitate.
Frunzele coboară colorând lumina,
Tu tresari și-mi prinzi mâinile. Inima
Îmi ia foc deodată. Totuși n-ai uitat!
Mă privești ca și cum vezi prin mine. Ard!
Îmi spui că miros a pelin și miere
Și îmi pui în palme fluturi mângâiere.
Mă săruți cu clipe adunate în veri
Și-mi îmbrățișezi trup cu rod de flori.
Mă iubești în toamnă și-mi șoptești în piept
Că sunt chiar iubirea, cum să mă renegi?
Și simt cum pătrund printre gânduri, grele
Frunzele de toamnă ca un joc de iele.
Trupuri de emoții, frunzele se lasă
Peste pieptul meu, unde tu ai casă!

29.10.2020

https://web.facebook.com

Photo by Sandy Millar on Unsplash