Când se trezește marea
Mă cheamă depărtarea,
Cu foc mistuitor
Din rugul unui dor.
Prin lacrimile sărate,
Pe gene tremurate,
Se rătăcesc vedenii
Și sâmburii dojenii.
Îngenunchează norii,
Când ochii, călătorii,
Scăldați în amintire,
Au sânge pe retine.
Și mierla amuțită,
Prin creanga desfrunzită,
Cu aripile frânte,
Tăcută, să asculte.
Pe undeva prin ceruri,
Se-aud frânturi din leruri,
Suspinul maicii mele,
Ecoul printre stele.
Doar sete și tăcere,
La porți de înviere
A viselor furate
Și-a vremilor curate.
Un dor care dospește,
Orbește și rănește
Desculță rătăcire,
Prădată de iubire.
Mi-e dor de mine,
Când noaptea vine,
Privesc la malul mării,
Oglinda așteptării.
Icoana care știe,
Ce-i visul din hârtie…
Atena – 18.08.2026
Photo by Arne Lindgren on Unsplash
