Nebunia din Martie!

Nebunia din Martie! Pregătiți-vă pentru 5 Martie 2019, Mercur Retrograd

Shannon Yrizarry
1 Martie 2019

Este timpul pentru un alt Mercur retrograd, care va dura din 5 martie până pe 28 martie în semnul de apă al Peștilor. Ce înseamnă asta pentru tine? Ei bine, nu este totul rău, din contră, este exact invers! Mercur retrograd este un timp pentru a face lucrurile în mod diferit și pentru a te pregăti să îți atingi obiectivele, cu mai multă claritate odată ce, cu viteză mică, planeta comunicării intră în mișcare directă, din nou, la sfârșitul lunii.

Toate mișcările retrograde, inclusiv ale lui Mercur, ne cer să ne oferim timp pentru a reflecta asupra obiectivelor noastre, asupra abordărilor noastre față de acele obiective și pentru a vedea cum obiceiurile, tiparele de gândire și mediile noastre ne ajută sau ne împiedică progresul.

Să aruncăm o privire asupra a trei dintre cele mai importante domenii ale vieții și să vedem cum ne putem pregăti mințile să folosim energia retrogradă a lui Mercur pentru a reevalua, reorganiza și întineri astfel încât să fim pregătiți pentru primăvară și pentru toată noua creștere pe care o reprezintă această perioadă a anului. 

Cum să Folosim Mercur Retrograd pentru Iubire

Un Mercur retrograd în Peștii empatici și creativi ne poate ajuta să eliminăm vechile bagaje emoționale din relațiile din trecut, pentru a putea apărea cu mai multă energie pozitivă și să ne asumăm responsabilitatea pentru reacțiile noastre emoționale. Deoarece Mercur este planeta comunicării, poți vedea cu mai multă claritate cum afectează emoțiile tale comunicarea cu cei dragi. Poți reflecta asupra conversațiilor și asupra modului în care ai răspuns. Ai avut o intenție iubitoare? Ai fost defensiv?

Folosește Mercur retrograd pentru a reflecta asupra modului în care comunicarea îți dezvăluie nesiguranța. Ești foarte mândru? Ții cont cu adevărat de partenerul tău atunci când vorbește, făcându-l să se simtă auzit și susținut, sau doar aștepți ca să îți vină rândul să vorbești?

Cum să Folosim Mercur Retrograd pentru Muncă

Este important să ne uităm la ceea ce ne motivează la locul de muncă și la modul în care construim relații pozitive prin comunicare. Ne angajăm în zilele noastre de muncă cu o intenție pozitivă sau doar lăsăm să ne agite energia altora? Cu Mercur retrograd în Pești, poți examina zonele în care te confrunți cu fricțiune emoțională și ce tip de energie ai adus în interacțiunile cu colegii. Cum ți-ai lăsat emoțiile să îți afecteze munca?

Un Mercur retrograd din Pești este un moment excelent pentru a construi o legătură emoțională mai profundă cu munca ta. Găsești modalități creative de a aduce mai multe vibrații pozitive în muncă, cu acea energie a Peștilor și să te gândești la ceea ce este adevărat în sufletul tău. Poate că este timpul să regândești și să eliberezi.

Cum să Folosim Mercur Retrograd pentru Sănătate

Când vine vorba de sănătate, gândește-te la rutinele tale în ceea ce privește exercițiile, somnul și dieta. Există obiceiuri noi pe care le-ai acumulat recent, care nu îți servesc? Fă un inventar al modului in care a fost energia ta emoțională și modul în care aceke rutine îți pot afecta sănătatea. Utilizează acest timp pentru a te detoxifia și a-ți revigora sănătatea.

Când vine vorba de alimente, revizuiește obiectivele de sănătate și reflectă asupra a ceea ce este mai bine pentru corpul tău, având în vedere capacitățile tale, nivelurile de activitate și bugetul tău. Fă o listă de produse alimentare pe care să le poți folosi pentru a-ți reaminti de mesele pe care dorești să le pregătești pentru tine.

În sfârșit, odihnește-te. Dacă există un lucru de care putem beneficia în timpul unui Mercur retrograd (mai ales unul în Peștii visători) este o relaxare bună. Găsește un prieten care dorește să meargă la spa, stai și urmărește un film distractiv și asigură-te că îți alimentezi sufletul cu lucruri creative, cum ar fi cărți, artă și muzică. Este calea Peștilor.

Concluzii …

Soarele este în Pești din 19 februarie până în 20 martie, ceea ce înseamnă că avem multă energie a Peștilor și care îi poate face pe oameni mai emoționali. Folosește o respirație adâncă și lentă pentru a controla schimbările emoționale ale dispoziției și, înainte de a reacționa vorbind, respiră adânc (ceea ce se întâmplă și pentru trimiterea mesajelor și pentru e-mail). Cu atât de multă energie în Pești, asigură-te că îți oferi timp pentru sănătatea ta și pentru afirmații pozitive pentru tine.

Shannon Yrizarry
https://astrologyanswers.com/

ro

2 thoughts on “Nebunia din Martie!

Comments are closed.