de Marin Rada
N-am fost niciodată singur,
atât de aproape de mine,
cuvintele mi-au deschis ochii
și am văzut
spaimele trăite pe întuneric,
ploaia de aur
din care nu mai era nimic
de salvat,
copilăria cu iubire și teamă,
râsul și plânsul
de pe treapta de sus.
Nu știam
nici ce nume să poarte,
ca și cum toate literele
ar fi început să zboare
și doar pagina albă
ar fi rămas,
ca un perete peste care
altă picătură de sânge
a curs.
Am vrut să scriu pentru tine
această carte,
care, încă de la prima pagină,
s-a ascuns…
23.04.2025
Photo by Pixabay
