de Aura Popa
În el mă văd atât de mult pe mine,
aceea ce-n vâltori se arunca
necântărind prea mult de va fi bine,
cea care pe-orice munte se urca
doar să zărească ale lumii valuri
cum sub bagheta ploii se-ncreţesc
şi cum tot acel iureş dintre maluri
de linişte-i devine nebunesc.
În el mă văd, oglindă tremurată
a unui zbor mai ’nalt şi mult mai lin
decât aş fi putut să-ncerc vreodată
şi ştiu că-n suflet i-am sădit senin…
08.04.2015
