Sărutul verii, caldul adăpost,
Printre dorințele sfioase,
Hotarul inimii, din nou cu rost,
Își coase visuri luminoase.
E liniște, aproape sacră,
La malul mării împăcate,
Albastrul cerne și îmbracă
Tăceri de aur pe-nserate.
Îmi văd cum sufletul respiră
Cu soarele, prin așteptări,
Cum toți ghețarii se topiră
În ochii blânzi, plini de chemări.
Vorbește marea pentru mine,
Cu glasul valului duios
Și îmi pictează pe retine
Iubirea-n chipul ei frumos.
Ca o oglindă fermecată,
Mă scaldă-n liniștea senină,
Zâmbește-n zarea cea curată
Și-mi spune: „Vezi câtă lumină…”
O lume-albastră fără teamă,
Fără furtuni ce mă trezesc,
O vară caldă ce mă cheamă
Să fiu lumina ce-o iubesc.
O vară caldă cu iubire,
În arșița cu dor de mine…
Atena, 02.08.2026
Photo by Tomasz Wilmowski
