Poate este Flacăra Ta Geamănă, Poate este un Narcisist

Poate este Flacăra Ta Geamănă, Poate este un Narcisist

Dr. Lisa Vallejos

1*zxbs4paluJFXF-fXvyhVIQ
From Rebel Circus

Ah, iubire divină. Cine nu ar vrea această experiență uimitoare? Cine nu ar vrea să atingă chipul altuia și să se simtă ca și când ar atinge fața lui Dumnezeu?

Încet, totuși. Ideea este atât de captivantă și de atrăgătoare încât este ușor să o vrem atât de mult, încât să ne facă să luăm decizii nepotrivite pe drum. Am dat de teoria Flăcărilor Gemene ceva ani în urmă, când un medium mi-a spus că tipul pe care-l întâlneam era geamănul meu. Dar se pare că era un narcisist furios și nimic altceva, nici o flacără geamănă. În acel moment, am respins ideea de flacără geamănă ca și gunoi învelit spiritual. Apoi, am citit o carte numită “Legături neobișnuite” de Jeff Brown și mi-a schimbat perspectiva. Mi-a schimbat perspectiva pentru că un “guru” spiritual care a început un blog, a citit alte bloguri și a oferit o teorie pe care nu a scris-o. Cineva care a făcut de fapt cercetări academice pe această temă, a scris-o. Fiind și eu un academician, am fost intrigată și am început să intru mai profund în teorie. Activitatea lui Brown se baza pe opera lui Jeanne Achterberg și a Virginiei Hine, iar Achterberg a inventat termenul de “legături neobișnuite”. Aceste conexiuni sunt transcendentale și par a fi predestinate oamenilor implicați. Există multe semne și sincronități care vin cu această legătură, ca și cum întâlnirea ar fi fost predestinată. Aceste legături nu sunt însă fără provocări, deoarece o astfel de iubire profundă aduce și răni adânci care necesită vindecare. Acesta este motivul pentru care multe dintre aceste legături sunt relații cu provocări și pot include multe ocazii de uniune și de despărțire. Brown spune: “Uneori oamenii se îndepărtează de iubire pentru că este atât de frumoasă încât îi sperie. Uneori o părăsesc, deoarece conexiunea are o lumină strălucitoare în locurile lor întunecate și ei nu sunt pregătiți să treacă prin ele. Uneori fug, pentru că nu sunt pregătiți pentru a se contopi cu altul – ei au mai întâi de făcut multă muncă personală”.

O conexiune adevărată a Flăcărilor Gemene poate fi plină de provocări și poate provoca o anumită durere, dar vă conduce în interior, mai profund.

Durerea cauzată îi conduce adesea pe oameni în interior – luminează toate căile în care ai fost rănit și trebuie să cari acele tipare în tine. Strălucește o lumină asupra dependențelor tale ascunse, a modurilor în care tu te-ai abandonat pe tine însuți și asupra modurilor în care ai învățat să îți duci viața, moduri care nu-ți mai folosesc. Această relație te împinge spre Divin și te invită să vindeci tot ce reprezintă o barieră în a da și a primi iubire. Această conexiune este ca și cum ai intra într-un foc de rafinare; în foc, toate impuritățile sunt arse și tu devii purificat. Gemenii adevărați pot auzi adevărul tău și tu îl poți auzi pe al lor (chiar dacă este greu). Ei pot auto-reflecta și deși nu vor crește imediat, vei vedea progresul cu trecerea timpului.

Pe de altă parte, o relație narcisistă, nu face nimic din acestea.

Narcisistul te închide energic – ei vor lua totul de la tine și atunci când te vor goli, te vor arunca, ca pe un cartof fierbinte (pentru că vor avea deja pe altcineva în cârlig). Narcisistul se va juca cu emoțiile tale, te va manipula și, spre deosebire de un Geamăn adevărat, nu va privi în interior să vadă de ce se comportă așa cum o face. Ei nu vor recunoaște nici o greșeală, nu-și vor asuma nici o responsabilitate și pur și simplu continuă să-și îngroape durerea sub o falsă fațadă de încredere în sine, farmec și succes. Ei au o imagine falsă pe care o proiectează în afara lumii … și cred în propriile lor minciuni.

Dacă te întrebi despre conexiunea ta, întreabă-te” mă inspiră această persoană să fiu mai bun”? Întreabă-te dacă simți că te poate auzi cu adevărat, sau dacă te simți ca un pion pe tabla ei de șah. Examinează dacă este capabilă de auto-reflecție sau dacă implicarea ei este de a nega, de a nega, de a nega. Acestea sunt câteva indicii care te vor determina să stabilești natura conexiunii.

Indiferent de toate astea, este foarte important ca să te concentrezi pe iubirea de sine și pe respectul de sine. În orice legătură, divină sau nu, ești responsabil de ceea ce accepți de la ceilalți. Nu poți controla cum te tratează ei, dar poți controla ceea ce permiți tu. Iubirea de sine înseamnă să te onorezi, că te respecti și să îi faci pe ceilalți să știe atunci când nu se comportă corect. S-ar putea chiar să însemne să pleci, dacă lucrurile sunt prea nesănătoase pentru a fi tolerate de tine …  chiar dacă ei sunt Flacăra ta Geamănă. 

Dr. Lisa Vallejos
https://medium.com

ro

2 thoughts on “Poate este Flacăra Ta Geamănă, Poate este un Narcisist

  1. Daniela

    Zambesc, pentru ca si lectiile invatate alaturi de asa zisii “narcisisti” sunt utile in masura in care reusim sa vedem, sa constientizam ce aspecte ale umbrei noastre le aduc la lumina..am avut o astfel de lectie si chiar am crezut ca acela este Flacara Geamana, era o persoana foarte iubita din alta viata care spunea si recunostea ca este un narcisist.. 🙂
    Excelent articol, multumesc mult Manuela ! <3 <3

    1. De acord cu tine, pentru că fiecare persoană își are rolul ei în viața noastră, pentru evoluția și creșterea noastră. Mă alătur zâmbetului tău și îți mulțumesc pentru tot ce împărtășești, Daniela! Te îmbrățișez cu drag! <3 <3

Comments are closed.