Lună Nouă Septembrie 2018

Astrologie Intuitivă: Lună Nouă Septembrie 2018

Tanaaz
september new moon astrology

De ce te mai ții?

Poate că te ții de trecut, de o idee, îndoieli, temeri, nesiguranță, regrete, de ce ar trebui să ai și ce ai avea; Poate că ții de mai mult decât poți duce.

Luna Nouă din septembrie cade în data de 9 în semnul Fecioarei și îți cere să pui jos toată greutatea și să intri în lumea imaginației tale, în lumea în care orice este posibil.

Luna Nouă a fost mult timp venerată ca un moment puternic pentru reglarea in adâncurile umbroase ale minții umane, ale corpului si sufletului. Este timpul să acceptăm întunericul și să respectăm tot ceea ce suntem și tot ceea ce devenim.

Luna Plină primește de obicei cea mai mare atenție, dar Luna Nouă este cu adevărat mult mai puternică decât îi acordăm noi credit. Este un moment în care subconștientul nostru devine mai activ și visele noastre devin transcedentale.

Visele noastre sunt un portal către o lume diferită și au o înțelepciune căreia desea nu-i acordăm atenție. Acest lucru nu include doar visele pe care le avem când dormim, dar visurile noastre zilnice, visurile noastre dornice și locurile în care mintea noastră călătorește atunci când căutăm o scăpare.

Toți avem speranțe și vise și într-un fel, așa ne menținem curiozitatea pentru viață. Visele noastre sunt conectate la imaginația noastră, iar imaginația noastră este acolo unde toate lucrurile sunt posibile!

Imaginația te poate duce acolo nimic altceva nu te poate. Imaginația ta poate crea scene, poate călători în locuri îndepărtate și te poate duce indiferent unde vrei să mergi.

Luna Nouă din septembrie ne cere să scăpăm pentru o clipă din ținutul viselor de zi cu zi. Ne cere să renunțăm la toate bagajele grele pe care le purtăm, astfel încât să ne putem regla puterea imaginației noastre.

Când eram copii, ne-am imaginat to felul de lucruri când ne jucam. Nu contează ce era, tot ce contează era faptul că noi credeam și prin această credință am reușit să creăm.

Această Lună Nouă ne cere să facem același lucru. Această Lună Nouă ne reamintește că, prin imaginația noastră și cu adevăratul sens de auto-credință, putem crea și transforma visele noastre în realități.

Deoarece această Lună Nouă se încadrează în semnul pământesc al Fecioarei, există o natură practică și pentru această Lună Nouă, care ne va permite să ne luăm visurile și să le aplicăm în lumea reală.

Această Lună Nouă ne va ajuta, de asemenea, să porționăm lucrurile în pași mai mici, mai ușor de gestionat astfel încât să putem integra visurile noastre în realitate.

Există lumea visului și a imaginației noastre și apoi există lumea reală, iar aceste două nu se potrivesc întotdeauna, dar există un mod de a găsi echilibrul.

Pe măsură ce creștem, ne pierdem mirarea copilărească și ne oprim în a acorda atenție imaginației noastre. Cu toate acestea, dacă privim ceva mai profund, putem vedea că există înțelepciune în imaginația noastră.

Nu este totul joc copilăresc. Există o înțelepciune în care visăm și imaginăm. Imaginația noastră ar putea fi un mesager pentru noi, un semn sau o idee despre calea și scopul nostru.

Cu toate schimbările recente din cosmos, poți folosi această energie a Lunii Noi pentru a scăpa în lumea visurilor tale. Explorează profunzimile imaginative ale minții. Ce găsești? La ce visezi? Ce îți imaginezi?

Această călătorie poate fi un semn pe care trebuie să te concentrezi sau sunt următorii pași pe care ai nevoie să îi faci în viață chiar acum. Această călătorie prin inima imaginației tale îți va arăta ce energii trebuie să aduci în viața ta în prezent.

Ia-ți un moment să visezi, un moment ca să vizualizezi, un moment să te imaginezi acolo unde vrei să fii imaginat, și apoi lasă vibrațiile blânde ale Lunii Noi să-ți ia viziunea și să te ajute să transformi ceva din ea în realitate.

Deci, lasă tot ce ții și fă călătoria prin gaura de iepure. Permite minții tale să hoinărească. Permite imaginației tale să te ducă unde ai nevoie să mergi, apoi atunci când te întorci, folosește Luna Nouă din semnul pământesc al Fecioarei să îți aduci viziunile la viață.

Tanaaz
https://foreverconscious.com

ro

6 thoughts on “Lună Nouă Septembrie 2018

  1. Buna ziua draga mea. Multumesc frumos.
    Eu pe 12 Septembrie plec departe, sper sa fie ceva bun in aceast drum. O zi cat mai frumoasa, pupici!

    1. Cu mult drag! Încearcă să-i cauți drumului partea bună! Îți doresc ca el să îți fie presărat cu lumină și iubire, iar dorințele să-ți devină realitate. O să îmi fie dor de prezența ta. Te îmbrățișez din tot sufletul! <3

  2. Magdalena

    Doamne ajuta. Mulțumesc. Mulțumesc. Mulțumesc. Iubire lumina armonie și binecuvântari divine tuturor

  3. Pingback: Portalul 99 și Semnificația Spirituală pentru 9 Septembrie 2018 – In a Love World

Comments are closed.