Destin, Soartă și Contracte Sufletești

Destin, Soartă și Contracte Sufletești

Tanaaz

destiny soul contracts

Înainte de a intra în acest timp și spațiu fizic, sufletul tău a făcut un acord. Înainte de a intra în formă umană, sufletul tău avea un scop sau un destin specific pe care el a fost de acord să-l îndeplinească. Acest destin a fost scris și este Contractul Sufletului tău.

Cu toții avem Contracte Sufletești și, în esență, este lista de lecții pe care trebuie să le dobândim în această viață, pentru a avansa sufletul nostru la un nivel superior al conștiinței.

Am văzut acest Contract Suflet de multe ori prin meditație și atunci când fac citiri intuitive și aici este ceea ce știu despre el –

  • Ora, data și locul nașterii tale nu reprezintă un accident
  • Familia în care te-ai născut a fost aleasă special pentru tine
  • Anumiți oameni sunt destinați să vină în viața ta pentru a te ajuta să vindeci ceva dintr-o viață trecută sau din această viață
  • Orice evenimente se desfășoară în viața ta, sunt aici pentru a te ajuta să evoluezi într-o stare mai înaltă a conștiinței
  • Moartea este și ea inclusă în contractul tău de suflet, dar nu ca o dată – mai degrabă este la un moment dat în viața ta – un moment când îți dai seama ce trebuie să realizezi pentru a te întoarce în formă de spirit.

Ai fost trimis în această dimensiune a Pământului la un anumit moment, într-un anumit loc și cu un anumit scop. Un lucru care nu este predeterminat cu toate acestea, este voința și alegerea ta liberă.

Viața este plină de alegeri. Cu toții avem voința liberă, toți suntem responsabili (într-o anumită măsură) și toți avem un cuvânt de spus în ce fel ne dorim ca să se desfășoare viața noastră odată ce ajungem aici.

Aceste alegeri sunt văzute ca soarta noastră – putem alege pe ce cale să mergem, putem alege drumul pe care să-l evităm și care este drumul urmat, dar un lucru pe care nu-l putem schimba este destinul nostru.

Destinul nostru este în mod esențial să experimentăm Iubirea Necondiționată a Universului și de multe ori acest lucru durează multe călătorii, în multe vieți și dimensiuni, pentru a reveni pe deplin la această energie.

Toate sufletele de pe Pamânt sunt aici în diferite stadii ale evoluției lor conștiente, unele sunt spre sfârșit și unele doar au început, dar oricum suntem toți “contractați” pentru a fi aici.

În esență, Contractul tău Sufletesc este înțelegerea pe care ai făcut-o cu tine însuți pentru a te ajuta să crești și să evoluezi într-o stare mai înaltă de conștientizare, dar nu ești singur. De asemenea, ți se oferă ajutor de-a lungul drumului, de la ghizii și îngerii tăi.

Pentru a-ți îndeplini Contractul Sufletului ți se alocă un set de ghizi spirituali, îngeri și oameni care să te ajute. Dacă ești destul de deschis, vei primi în mod constant semne, mesaje și indicii cu privire la faptul dacă îți urmezi calea cea mai înaltă sau destinată.

Unul dintre cele mai bune indicii fizice că îți urmezi Contractul Sufletului sau calea cea mai înaltă este când apare sincronitatea sau se întâmplă coincidențe ciudate care te conduc de la un lucru la altul.

Un alt semn bun că urmezi calea cea mai înaltă este atunci când pare că întâlnești oamenii potriviți la momentul potrivit care îți pot oferi informații, îndrumare și asistență atunci când ai dubii sau dorești să înveți.

Există o dezbatere asupra posibilității de a întrerupe Contractul tău Sufletesc sau nu. Unii susțin că tot ceea ce faci este parte din contractul tău, iar alții cred că te poți rătăci de la calea aleasă. Dar a fost ruperea contractului tău parte a înțelegerii?

Nu cred că este posibil să rupi vreodată contractul, dar pot exista momente în care alegerile tale nu merg întotdeauna în flux cu destinul tău. Când se întâmplă acest lucru, este posibil să experimentezi confuzie, negativitate sau chiar afecțiuni fizice, dar amintește-ți că toate acestea sunt uneori necesare pentru a te ajuta să te aliniezi în mod natural cu el și să intri înapoi în flux.

Gândește-te la Contractul tău Sufletesc ca la muntele pe care te-ai așezat – pe muntele destinat să îl urci. Poți alege cum să ajungi în vârf, poți alege în ce fel dorești să urci; fiecare dintre aceste alegeri aduc o experiență complet diferită, dar destinația va fi întotdeauna aceeași. Muntele tău va continua să crească, să se schimbe și să evolueze așa cum faci tu, dar scopul tău aici în formă umană va rămâne mereu.

Nu este o cursă pentru a vedea cât de repede poți ajunge în vârf, nu este o provocare necesară încercării de a urca pe muntele altcuiva, provocarea este să fii cinstit cu tine și să urci muntele cu ușurință și cu grație; încântat de locul în care te va duce călătoria.

Tanaaz
https://foreverconscious.com/

ro

Advertisements

6 thoughts on “Destin, Soartă și Contracte Sufletești

    1. Mă bucur din suflet ori de câte ori pot ajunge la sufletul unui cititor!
      Mulțumesc pentru cele spuse și mă aplec cu recunoștință în fața frumjuseții sufletului tău!

  1. Daniela

    ” Nu este o cursă pentru a vedea cât de repede poți ajunge în vârf, nu este o provocare necesară încercării de a urca pe muntele altcuiva, provocarea este să fii cinstit cu tine și să urci muntele cu ușurință și cu grație; încântat de locul în care te va duce călătoria.”
    Asa este !
    Multumesc Manuela, esti o persoana pe care am intalnit-o la un moment dat al calatoriei mele, cred ca nu a fost deloc intamplator, iti multumesc pentru sensurile revelate prin aceste articole si pentru ajutorul acordat pentru a-mi urca propriul munte ! :*)
    Te imbratisez cu drag ! <3 <3

    1. Mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce îmi scrii, Daniela!
      Sunt de acord cu tine, pentru că atât timp cât ne urmăm drumul propriu găsim toate resursele de care avem nevoie pentru a-l urma.
      În plus și eu cred că fiecare persoană din viața noastră o întâlnim cu un scop, iar dacă eu am reușit să întind o mână de ajutor în drumul tău, să știi că mesajele tale au făcut parte din susținerea drumului meu.
      Îți mulțumesc și mă aplec în fața frumuseții tale sufletești!
      <3 Namaste! <3

  2. Magdalena

    Mulțumesc. Mulțumesc. Mulțumesc. Iubire lumină armonie și binecuvântari Divine suflet minunat

    1. Cu mult drag!
      Mulțumesc din suflet pentru vizită și pentru tot ce transmiți!
      Lumină, Iubire și binecuvântări Divine pentru tine, pentru fiecare și pentru Toți!

Comments are closed.