Miroase timpul a chemare
În ispitiri de început,
Privesc la malul frânt de mare
Și-i simt ecoul cel pierdut.
Tu, marea mea cea veșnicită,
Ești taina inimilor toate,
Ai fost de ceruri hărăzită
Să plângi iubirile prin noapte.
Atâtea vânturi ți-au adus
Doar freamăt ce-a născut fantasme,
Cu lacrimi, suflete-au țesut
Castele din nisip, ca-n basme.
Ai fost uimită de destine
Ce s-au unit la malul tău,
Și-ai îngropat printre ruine
Doruri ce plâng în al tău hău.
Știai că-n umbrele din noapte
Dureri, ca flăcări din jăratic,
Ardeau cenușa dintre șoapte,
Sub cerul mut și singuratic.
Chemai în noaptea cea tăcută
Iubiri ce nu s-au mai întors,
Deși știai, mare temută,
Că-s șoapte stinse, fără rost.
În brațele-ți adânci și reci
Dorm jurăminte risipite,
Iubiri pierdute-n ani întregi
Și visuri frânte, neîmplinite.
“Iubirile pierdute sunt furtunile de mâine ale mării.”
Atena
02.03.2026
Cuvinte din suflet, spre suflete
Photo by Cara Denison
In a Love World 