Iulie îmi cântă în sânge ca o vioară veche, acordată de soare, un vals leneș de frunze și lumină mă atinge pe picioare. Mi-am aruncat pantofii ca pe o haină veche și mi-am lăsat tălpile să atingă asfaltul cald, o claviatură fierbinte pe care pașii mei improvizează un dans. Rochia mea este o partitură albă pe care vântul o răsfoiește în fugă, lăsând în urmă un parfum de libertate, de pepene copt și de cireșe ajunse la maturitate.
Secundele acestui iulie nu mai sunt timp, ci bătăi de inimă muiate în miere, note lungi și rotunde care mi se așază pe buze cu un hohot de râs abia șoptit. O pulbere de fluturi transparenți îmi atinge umerii dezgoliți și mă îndeamnă doar să exist.
Simt o emoție caldă cum îmi inundă în piept, o melodie care crește din interior și mă face să cred ca universul și-ar regla ritmul după bătăile inimii mele.
Sunt o femeie-cântec, o prelungire vie a acestei veri eterne, plutind fără busolă pe un val de lumină, acolo unde soarele refuză să mai apună.
E o grație adâncă în felul în care mă simt întreagă acum, o emoție care curge ca un râu potolit prin trup. Sunt o femeie care își revendică dreptul la fericire și am certitudinea că sunt una cu lumina.
E atâta muzică în miezul acestui iulie, atâta emoție în această geometrie care măsoară bucuria din iulie.
Se face atât de cald în jur, încât secundele se topesc pe cadranul orelor ca niște lacrimi de ceară,
liniștea e atât de mare în jur, încât auzi cum se coace lumina în tulpini. Aerul devine greu ca o răgăciune uitată pe buze, se fac sâmburi în miezul lucrurilor, iar noi purtăm în palme umbrele subțiri ale altor veri,.
Amintirile noastre ca niște păsări de fum, își lasă aripile să cadă obosite pe pământ. Iulie nu e o lună, ci o stare de asediu a sufletului, un rug pe care ard, fără flacără, toate cuvintele pe care n-am apucat să ni le spunem.
In a Love World 