Un Moment foarte Special

Un Moment foarte Special

37956032_1092843544174186_1193866660495228928_n

Natalia Alba
3 August 2018

Preaiubiți Emisari ai Luminii,

Așa după cum mulți dintre voi deja experimentați, în timpul acestei faze intense și transformative, există mulți care încep să coboare noi aspecte ale misiunii lor sufletești, pentru că, cu cât lucrăm mai mult la sinele nostru egotic, eliberând straturi vechi, precum și obiceiuri / tipare, cu atât mai mult vom permiteca aceste aspecte să fie integrate pe deplin în ființa noastră.

Există mulți, și mă includ și pe mine însămi, care au îndeplinit o parte a misiunii noastre, ca să spunem așa, și acum suntem pregătiți să activăm noi aspecte, pentru că nu este vorba doar de călătoria noastră personală, ci și de cea pe care o cere planeta. Pentru unii, noul rol al suflet va implica mutarea fizică, mai ales dacă aceștia sunt acum meniți să acționeze ca și păzitori, lucrători de rețea, deschizători de portaluri etc. Pentru alții, va fi mai mult de a opri acțiunea și de a fi, fiindcă prin esența lor ei schimbă/ vindecă anumite spații fizice sau pur și simplu schimbă ceea ce au făcut până acum și folosesc diferite instrumente și modalități de a-și îndeplini sarcinile.

Pe măsură ce încorporați nivele mai înalte ale conștiinței și pe măsură ce Gaia va continua ascensiunea, vor exista multe lucruri, într-un mod accelerat, care se vor schimba în interiorul nostru și în viețile noastre fizice. În călătoria mea personală, chiar dacă eu sunt încă un stabilizator, pentru că este în natura mea și în propria mea esență, am îndeplinit această sarcină în locul în care am obișnuit a locui și chiar dacă nu am fost conștientă de acest lucru, până când a venit  momentul potrivit, am simțit o vreme ca și când nu mai aveam aceeași misiune.

Când se întâmplă acest lucru, crezând că, atunci când vom fi pregătiți, vom obține mai multă claritate, este esențial să nu cădem în delirul egotic, cum ar fi să ne gândim că nu suntem de ajuns, că viața noastră se va termina doar pentru că am îndeplinit o parte din sarcina noastră aici pe Pământ, etc. Este important să ne abandonăm întotdeauna și să avem încredere că vom fi plasați acolo unde este nevoie de noi și că atunci când sinele nostru uman este pregătit, vom ști care este noua noastră sarcină și cum o putem dezvolta. Forțând, împingându-ne să fim sau mai mult, nu vom servi, pentru că vom împiedica coborârea acestor noi aspecte. În loc să dorești să faci mai mult sau să te simți inadecvat, fă-ți timp să te bucuri pur și simplu și să faci alte lucruri pe care sufletul tău e de asemenea dornic să le experimentezi în această realitate fizică.

Înainte de a fi gata să întrupăm și să fim pe deplin conștienți de diferitele aspecte ale misiunii noastre, mai întâi trebuie să lucrăm la integrarea sufletească, căci dacă nu am încorporat încă mai multă lumină din prezența noastră EU SUNT, dacă avem încă fragmente de suflet care locuiesc în durere, din cauza traumelor din trecut sau a relațiilor dureroase sau a altor răni, nu poate avea loc o integrare a acestor noi aspecte ale misiunii sufletești.

După acest prim pas, există și altele, cum ar fi curățarea modelelor celulare și genetice / karmice care trebuie urmate înainte de a fi pregătite să stăpânească un nou aspect al misiunii noastre. Există multe aspecte ale misiunii noastre sufletești, deși este doar una, ea deține multe aspecte și nu le putem dezvolta decât atunci când suntem pregătiți uman  să îndeplinim sarcina sacră pe care sufletul nostru a plănuit-o să o îndeplinim aici pentru a servi pe TOȚI.

A fi răbdător este un alt factor important care trebuie luat în considerare dacă ne integrăm sau dorim să facem acest lucru, deoarece sunt mulți care doresc să fie sau să facă mai mult, când nu este încă timpul să facă, pentru că ei încă își pregătesc corpurile fizice și sinele, până când acestea pot să înțeleagă cu adevărat aceste noi informații, iar alteori, oamenilor le place să se compare cu ceilalți și cu ceea ce fac alții pentru a ajuta, idealizând rolurile lor sufletești și dorind să facă ceea ce fac aceia, ceea ce este un alt motiv important pentru care mulți oameni încă nu știu cu adevărat ce trebuie să facă, pentru că ei s-au concentrat în a fi cine nu sunt și, ca o consecință, și-au blocat adevăratele lor daruri ca să vină la suprafață.

Suntem într-un moment foarte special în acest an de accelerare și acum, mai ales cu acest val galactic puternic, avem darul cosmic de a elibera și de a ne integra într-un nivel superior, pentru că acum locuim într-un spațiu dimensional mai ușor, unde alinierea cu frecvența sa, ne va ajuta să primim în mod clar noile aspecte ale misiunii noastre, care vor fi integrate pentru a ne ajuta în continuare.

În Lumină și Iubire  ∞
Natalia Alba
starseedsoul.com

ro