de Marin Rada

Într-o zi am îndrăznit,
drept în ochi, să privesc
pasărea ce-și făcuse cuibul
în mine,
ca și cum se-nălțase
într-un zbor nelumesc,
sufletul coborâse în sine.

Nu eram fericit să fiu cuib,
mii de păsări ar fi vrut
să rămână,
uneori mă visam oracolul orb,
așezând stelele pe cer,
cu o mână.

Eu însumi mă ridicam,
fără aripi, să zbor,
soarele răsărea
pe genunchiul de sare,
sub povara ochiului,
dintr-un nor,
setea se scurgea
în izvoare

Într-o zi am îndrăznit,
drept în ochi, să privesc
pasărea ce-și făcuse cuibul
în soare…

24.05.2026

https://web.facebook.com

Photo by Pavan Naik on Unsplash