de Aura Popa

Nu mai cântăm niciunul… A tăcut
vioara ta întâi, de-asfalt zdrobită
apoi și-a mea, albastra, n-a mai vrut
un sunet să mai scoată… Copleșită
de o tristețe fără-asemănare
și-a-nchis exuberanța în cutie,
a pus diezi și volte “la păstrare”,
s-a rupt cu tot cu-arcuș de poezie,
de spusul cadențat, de cel sprințar,
de cel cu monotone alterații,
de cel ce-ar pune-n tempo iar și iar
accente inedite de senzații…
Nu mai cântăm niciunul… Ne-am oprit
din îngânat pe drumurile toate
refrene doar de dor ce dor cumplit
pentru că fără suflet nu se poate…

23.06.2025

https://aurapopablog.wordpress.com

Photo by A K